...sad
Stiu ca nu are rost sa continui sa imi pun zeci de intrebari stupide referitoare la motivele mai mult sau mai putin obiective cu care isi argumenteaza soarta alegerile de a ne pune in fata anumitor situatii, nu voi face decat sa imi ingreunez agonia… Nu am mai scris nimic de mult, din motive tehnice nu am avut nici internet… oricum, nu conteaza si nu vreau decat sa imi scuz absenta care de aceasta data nu se datoreaza strict lipsei mele de inspiratie sau chef.
Nu v-am mai spus nimic despre mine si nu am incercat nici macar printr-un text dedicat abstractului sa dau putin afara nebunia care se afla in mine cel putin acum. Adevarul adevarat si incontestabil e ca ma aflu intr-o stare deplorabila care se inrautateste ori de cate ori imi aduc aminte ca sunt altii care sufera si mai mult din cauza mea.
Sunt genul de persoana suficient de deschisa ca sa povesteasca totul tuturor cu o usurinta incredibila si aparent insensibilitate dar in acelasi timp suficient de introvertita ca sa ma autodistrug incet si sigur. Pot sa va ofer viata mea cu cele mai mici amanunte si nu am dificultati in a vorbi despre niciun lucru care ma priveste, dar asta nu ma face sa ma descarc, asta nu ma face sa rasuflu usurata si asta cu siguranta nu ma face sa imi fie bine.
Sa continui in stilul asta sau sa va raspund la o presupusa intrebare “de ce?”?
Ei bine, am ranit multi oameni si chiar daca nu ar fi fost multi nu ar fi contat, am ranit oameni pe care ii apreciez, pe care credeam ca ii iubesc, pe care ii iubesc cu adevarat, pe care ii respect, carora le datorez cele mai frumoase clipe din viata mea si mai mult de atat… am ranit, mi-am batut joc, am schimbat in rau si am distrus oameni incredibili care dupa cum era “normal” nu numai ca nu aveau nicio vina, dar au si platit pentru pacatele mele… si, evident, parte din consecinte se reduce la pierderea lor. Temporara sau definitiva.. asta nu stiu, dar i-am pierdut. As indrazni sa spun ca am pierdut tot dar ar fi prea exagerat si as neglija considerabil oamenii minunati care au continuat sa ma sustina in ciuda firii mele ce incepe sa tinda spre neuman si in ciuda a tot ce am facut mai mult sau mai putin involuntar. Lor, numai multumiri si iertaciuni….
Cat despre starea mea actuala, ce sa va spun? In primul rand subsemnata nu mai are respect de sine. Mi-am incalcat aproximativ…90% din principii asta inainte de a ii determina pe altii sa procedeze identic pentru bunastarea mea. Egoista am fost de cand ma stiu, asa ca de aceasta data nu am facut decat sa imi ud radacinile –credeam- uscate si sa imi ascund furia si durerea in spatele unor idei pe care le consideram nobile, egoism accentuat de raportul lucrururilor bune pe care le-am facut si compromisurile, intelegerea, increderea, respectful si dragostea diverselor persoane pe care nu numai ca le-am dezamagit si dezgustat dar le-am si ranit. In afara de cele spuse, ma “laud” si cu o doza considerabila de lasitate pe care inca o imbratisez, ma vad detinatoare a unui numar maricel de minciuni spuse diametral opus convingerilor mele si acelui ceva pe care credeam ca il reprezint. Nu se putea sa nu trec si peste tot ce sustineam referitor la atitudine, obiectivitate, maturitate, intelepciune, rabdare, echilibru, destin si credinta si probabil ca o sa imi mai amintesc cate ceva despre inceputurile acestei noi imagini care imi apare zilnic in oglinda.
Ce ma doare? Toate, dar nu pe rand.. ma doare ca am ranit persoane nevinovate, ma doare ca sunt impiedicata de bariere morale si fizice sa fac ceea ce imi doresc pentru ceilalti, ma doare ca stiu ca o sa imi revin mult mai repede decat celelalte parti cu adevarat vatamate si ma distruge certitudinea ca ei nu vor putea lua partea buna dintr-o poveste urata, ma doare ca inca sunt persoane care vor avea de suferit in urma unor razbunari stupide de care sunt tot eu vinovata, ma doare ca am pus pe umerii altora poverile mele stiindu-I cu multe alte lucruri mai grave pe cap, ma sfasie in fiecare moment fiecare amintire, ma doare sa vad ce vad cand ma uit la mine, ma doare fiecare clipa in care privesc in ochii lor ce obisnuiesc sa ma evite, ma doare atat de mult ca i-am pierdut, ma doare…. ma dor toate… in acelasi timp.
In mare cam asta e starea mea actuala despre care probabil nu ma voi abtine sa mai vorbesc… voi ce ati mai facut?
Nu v-am mai spus nimic despre mine si nu am incercat nici macar printr-un text dedicat abstractului sa dau putin afara nebunia care se afla in mine cel putin acum. Adevarul adevarat si incontestabil e ca ma aflu intr-o stare deplorabila care se inrautateste ori de cate ori imi aduc aminte ca sunt altii care sufera si mai mult din cauza mea.
Sunt genul de persoana suficient de deschisa ca sa povesteasca totul tuturor cu o usurinta incredibila si aparent insensibilitate dar in acelasi timp suficient de introvertita ca sa ma autodistrug incet si sigur. Pot sa va ofer viata mea cu cele mai mici amanunte si nu am dificultati in a vorbi despre niciun lucru care ma priveste, dar asta nu ma face sa ma descarc, asta nu ma face sa rasuflu usurata si asta cu siguranta nu ma face sa imi fie bine.
Sa continui in stilul asta sau sa va raspund la o presupusa intrebare “de ce?”?
Ei bine, am ranit multi oameni si chiar daca nu ar fi fost multi nu ar fi contat, am ranit oameni pe care ii apreciez, pe care credeam ca ii iubesc, pe care ii iubesc cu adevarat, pe care ii respect, carora le datorez cele mai frumoase clipe din viata mea si mai mult de atat… am ranit, mi-am batut joc, am schimbat in rau si am distrus oameni incredibili care dupa cum era “normal” nu numai ca nu aveau nicio vina, dar au si platit pentru pacatele mele… si, evident, parte din consecinte se reduce la pierderea lor. Temporara sau definitiva.. asta nu stiu, dar i-am pierdut. As indrazni sa spun ca am pierdut tot dar ar fi prea exagerat si as neglija considerabil oamenii minunati care au continuat sa ma sustina in ciuda firii mele ce incepe sa tinda spre neuman si in ciuda a tot ce am facut mai mult sau mai putin involuntar. Lor, numai multumiri si iertaciuni….
Cat despre starea mea actuala, ce sa va spun? In primul rand subsemnata nu mai are respect de sine. Mi-am incalcat aproximativ…90% din principii asta inainte de a ii determina pe altii sa procedeze identic pentru bunastarea mea. Egoista am fost de cand ma stiu, asa ca de aceasta data nu am facut decat sa imi ud radacinile –credeam- uscate si sa imi ascund furia si durerea in spatele unor idei pe care le consideram nobile, egoism accentuat de raportul lucrururilor bune pe care le-am facut si compromisurile, intelegerea, increderea, respectful si dragostea diverselor persoane pe care nu numai ca le-am dezamagit si dezgustat dar le-am si ranit. In afara de cele spuse, ma “laud” si cu o doza considerabila de lasitate pe care inca o imbratisez, ma vad detinatoare a unui numar maricel de minciuni spuse diametral opus convingerilor mele si acelui ceva pe care credeam ca il reprezint. Nu se putea sa nu trec si peste tot ce sustineam referitor la atitudine, obiectivitate, maturitate, intelepciune, rabdare, echilibru, destin si credinta si probabil ca o sa imi mai amintesc cate ceva despre inceputurile acestei noi imagini care imi apare zilnic in oglinda.
Ce ma doare? Toate, dar nu pe rand.. ma doare ca am ranit persoane nevinovate, ma doare ca sunt impiedicata de bariere morale si fizice sa fac ceea ce imi doresc pentru ceilalti, ma doare ca stiu ca o sa imi revin mult mai repede decat celelalte parti cu adevarat vatamate si ma distruge certitudinea ca ei nu vor putea lua partea buna dintr-o poveste urata, ma doare ca inca sunt persoane care vor avea de suferit in urma unor razbunari stupide de care sunt tot eu vinovata, ma doare ca am pus pe umerii altora poverile mele stiindu-I cu multe alte lucruri mai grave pe cap, ma sfasie in fiecare moment fiecare amintire, ma doare sa vad ce vad cand ma uit la mine, ma doare fiecare clipa in care privesc in ochii lor ce obisnuiesc sa ma evite, ma doare atat de mult ca i-am pierdut, ma doare…. ma dor toate… in acelasi timp.
In mare cam asta e starea mea actuala despre care probabil nu ma voi abtine sa mai vorbesc… voi ce ati mai facut?
