Unui strain
Tu esti intregul perfect, rezultatul potrivirii desavarsite a tuturor elementelor, omul. Creatorul ti-a lasat doar tie armonie intre sentiment si ratiune, lacrimi si zambete, libertate si oprimare, singuratate si multime, teorie si practica, iubire si ura, speranta si dezamagire, alb si negru.. viata si moarte. Esti acel ceva care face legatura intre om si Dumnezeu chiar daca negi existentele amandurora, dar esti strain si lumea de aici nu e precum casa ta, cerul.
Paradoxul e ca nici perfectiunea si nici armonia nu iti garanteaza fericirea. Si suferi mai mult decat ar fi cineva in stare sa creada. Nimic nu iti garanteaza nimic. O sa continui sa traiesti din vise, sperante si planuri de viitor. O sa te hranesti cu promisiuni facute sufletului tau si o sa alternezi pasii facuti in extreme incercand sa scapi de armonia care te preseaza. Tu nu vrei asta, vrei doar sa fii fericit ca toti ceilalti muritori.. dar esti blestemat sa traiesti pe veci, suflet captiv intr-un inger perfect.
Si chiar si asa… ma faci sa vreau sa fiu ca tine. Desi stiu ca nu e bine, eu nu am putut niciodata sa armonizez ratiunea cu sentimentul. Ai spus ca nu vrei sa ma inveti sa fiu desavarsita pentru ca o sa sufar. Mi-ai spus ca fericirea cere simplitate, inocenta, bucurie, soare, lumina si caldura, culoare, viata, greseli si rezolvari… fericirea inseamna orice in afara de armonie intre sentiment si ratiune, lacrimi si zambete, libertate si oprimare, singuratate si multime, teorie si practica, iubire si ura, speranta si dezamagire, alb si negru.. viata si moarte.
Dar nu era corect ca tocmai tu, sufletul perfect armonios, cald si bun, sincer si intelept, frumos si pur.. sa suferi. Insa tot tu mi-ai zis ca viata nu e corecta. Si acum, ti-au ramas impecabilitatea, armonia si eterna imperfectiune a sufletului meu...
… straine
