In amintirea a ceea ce va fi.. in amintirea mea

V- am condamnat de multe ori, femei batute si umilite. V-am condamnat pentru ca nu va faceti respectate si transformati lacrimile si vanataile intr-un stil de viata. V-am condamnat pentru ca acceptati tot ce va impun niste betivi,  nesalatiati cu instabilitate emotionale. V-am condamnat, dar nu fara sa incerc sa va inteleg. Poate ca nici nu voiam sa pot sa fiu in locul vostru. Mi-ar fi fost frica de mine si de transformarea persoanei mele. Cu toate astea, acum va inteleg. Suferinta mea nu este nici jumatate din a voastra pentru ca mie imi este torturat doar spiritul, in timp ce voi platiti cu trup si suflet. Suferinta asta va innobileaza si ma face sa va admir, pentru ca voi, femei singure dar cu soti, mame triste cu fii morti, voi, doamnelor, iubiti ca nimeni altele si nu faceti din sacrificiile voastre pretexte pentru a cere ceva.

Nu stiu sa iubesc cum o faceti voi si nici nu o voi putea fae nefiind in locul vostru, dar cu pretul aferent as vrea sa o invat. Nu stiu sa iubesc si sa ofer cum o faceti voi, dar sunt scutita de chinurile fizice si psihice ale voastre, dar chiar si asa, acum stiu cum e sa accepti cele mai rele lucruri din partea acelei persoane care in ochii tai este atat de speciala doar pentru ca o adori. Stiu cum e sa refuzi sa parasesti un nerecunoscator doar pentru ca stii ca fara tine nu i-ar fi bine. Stiu cum e sa vezi realitatea mai clar decat nimeni dar sa vrei sa crezi, sa visezi si sa speri ca ceva o sa se schimbe…Dar voi stiti mult mai multe. Voi stiti sa oferiti zambete si saruturi acceptand in schimb palme, tipete, potunci, umiliri, fortari si minciuni.

Nu sunteti nerealiste, sunteti capabile sa ii puneti pe ei mai presus de voi si sa ii iubiti. Atat. Sunteti capabile de tot ce e mai frumos. Sunteti intruchiparea adevaratelor esente si valori feminine. Nu sclavie, nu supunere, nu abuzuri, nu sacrificii, nu capete plecate, ci doar atat.. iubire.