In amintirea a ceea ce va fi.. in amintirea mea

Mi-e greu sa incep stiind ca trebuie sa termin ceva ce poate ca nu trebuia sa imi paraseasca gandurile niciodata. Imi pare sincer rau pentru toate lucrurile cu care ti-am gresit voluntar sau nu. Ma intristeaza gandul ca am cazut atat de mult incat sa nu fiu demna de prietenia ta. Mi s-au pus in fata cea mai frumoasa forma de altruism si cea mai urata forma de egoism si din teribilism, din lacomie, din curiozitate, din nevoie si poate ca dintr-un sentiment candva pur, am ales a doua varianta si am pierdut tot ce imi puteai oferi inainte.

Te-am pierdut. Chiar daca esti acolo, mereu purtat in valuri de mister ce vrei sa te ascunda nu reusesti sa fii o umbra.. sau poate ca imaginea-ti fixata pe pata galbena a ochilor mei nu iti permite sa dispari din fata razelor de soare. Stiu ca esti acolo oricat incerci sa ma eviti si nu am de ce sa nu iti respect dorinta de a ramane, tu… asa cum iti place sa te numesti.

Imi pare rau ca ai reactionat asa, indepartarea si pierderea ta sunt destul de greu de suportat si recunosc ca … as fi asteptat putin mai mult pentru ca stiu ca poti sa oferi intreaga maretie a cerului. Dar nu o lua ca pe un repros, vreau doar sa iti subliniez desavarsirea si sa iti multumesc pentru tot. Pentru absolut tot.

Daca am terminat cu multumirile, sa incep cu scuzele. Iarta-ma te rog pentru faptul ca am incercat sa fiu ceea ce nu sunt in incercarea de a indrazni sa visez.. pentru ca niciodata nu am sperat. Iarta-ma ca am fost egoista si lacoma. Nu trebuie sa imi accepti prostiile si te rog, nu o face. Iarta-ma si atat. Cat despre voi, dragi prieteni ai sufletului meu, iertati-ma si voi, va rog. Iertati-ma ca v-am pierdut atat de mult timp cu aberatii si ca v-am obligat sa ma vedeti si sa ma ascultati cand aveati destule probleme pe cap… probleme reale..

Daca am lamurit cat de cat haosul in care inca nu am pus ordine, daca am avut ocazia sa va cer scuze voua, tuturor si sa va multumesc pentru simplul fapt ca ati ascultat scancetele unui copil indragostit de Cer, pe langa sfaturi si ajutor, nu imi ramane decat sa pun punct si acestui capitol important pentru mine, sa iti urez din strafundurile inimii sa fii fericit si sa transform totul intr-o lectie de viata. O sa raman cu tine. Cu amintirea si iluzia imaginii tale asezata atat de sus pentru mine.

Iertare si voua, celor care cititi ce se mai scrie pe aici. Iertare pentru ca nu am fost in stare sa va ofer un text de calitate, am repetat cuvinte, am gresit si am aberat intr-un stil diferit si nu tocmai caracterizant. Va promit si imi promit ca se va termina curand.

“Te iubesc… robotel”