In amintirea a ceea ce va fi.. in amintirea mea

Tu esti intregul perfect, rezultatul potrivirii desavarsite a tuturor elementelor, omul. Creatorul ti-a lasat doar tie armonie intre sentiment si ratiune, lacrimi si zambete, libertate si oprimare, singuratate si multime, teorie si practica, iubire si ura, speranta si dezamagire,  alb si negru.. viata si moarte. Esti acel ceva care face legatura intre om si Dumnezeu chiar daca negi existentele amandurora, dar esti strain si lumea de aici nu e precum casa ta, cerul.

Paradoxul e ca nici perfectiunea si nici armonia nu iti garanteaza fericirea. Si suferi mai mult decat ar fi cineva in stare sa creada. Nimic nu iti garanteaza nimic. O sa continui sa traiesti din vise, sperante si planuri de viitor. O sa te hranesti cu promisiuni facute sufletului tau si o sa alternezi pasii facuti in extreme incercand sa scapi de armonia care te preseaza. Tu nu vrei asta, vrei doar sa fii fericit ca toti ceilalti muritori.. dar esti blestemat sa traiesti pe veci, suflet captiv intr-un inger perfect.

Si chiar si asa… ma faci sa vreau sa fiu ca tine. Desi stiu ca nu e bine, eu nu am putut niciodata sa armonizez ratiunea cu sentimentul. Ai spus ca nu vrei sa ma inveti sa fiu desavarsita pentru ca o sa sufar. Mi-ai spus ca fericirea cere simplitate, inocenta, bucurie, soare, lumina si caldura, culoare, viata, greseli si rezolvari… fericirea inseamna orice in afara de armonie intre sentiment si ratiune, lacrimi si zambete, libertate si oprimare, singuratate si multime, teorie si practica, iubire si ura, speranta si dezamagire, alb si negru.. viata si moarte.

Dar nu era corect ca tocmai tu, sufletul perfect armonios, cald si bun, sincer si intelept, frumos si pur.. sa suferi. Insa tot tu mi-ai zis ca viata nu e corecta. Si acum, ti-au ramas impecabilitatea, armonia si eterna imperfectiune a sufletului meu... 

… straine

Iti multumesc pentru ceea ce reusesti involuntar sa scoti din acest suflet captiv care suspina dupa intelegerea unui alt suflet captiv intr-o lume ciudata…straina.

Iti multumesc pentru ca stii si poti sa imi eliberezi spiritul si sa deschizi usile masive ale ratiunii in favoarea vietii plina de lacrimi si suferinte, alcool si fum de tigara combinat cu parfumuri tari, dragoste si ura, tandrete si nebunie, neintelegere si contradictii... frumusete… o viata plina de tine, visator ratacit in lume, maestru al pierdutilor, prieten al nefericitilor, ascultator al dezamagitilor…strain al lumii mele si paznic al temnitei in care imi sunt inlantuite visele.

Mai  e mult, dar m-ai facut sa cred ca merita sa sper chiar daca nu am nicio realitate de care sa sprijin scara teoreticei mele evolutii. Si sper, asa cum o faceam inainte….

Probabil ca nu o sa ma veghezi din umbra in momentul cand o sa incetez sa iti fiu un simplu invatacel, dar o sa te simt acolo, ca de fiecare data cand suflu-ti divin ma imbratiseaza cu aceeasi pasiune a vantului care imprastie miresmele tari ale izului tau ce se intorc nebune in vartejurile distrugerii pentru o noua dispersie mai violenta. Stiu ca atunci nu vei lasa o lacrima sa carbonizeze un suflet captiv intr-un trup inca nepotrivit, si stiu ca o sa fii mandru de mine cand o sa cresc suficient de mult ca sa las mugurii simtirilor copilaresti  sa vada lumina soarelui si sa modeleze intr-adevar adultul pe care il voi reprezenta… si atunci… vom recopilari impreuna uriasule.

Va multumesc ca va implicati atat de activ in maturizarea mea fortata, pe care mi-o doresc pana la un punct. Va multumesc ca imi aratati ca inainte de suflete pereche sunt corpuri pereche. Va multumesc pentru ca imi taiati aripi ce nu trebuiau sa-mi creasca, imediat dupa ce am invatat sa zbor. Va multumesc ca nu puteti sa uitati ceea ce m-ati invatat si pe mine sa nu uit. Va multumesc pentru toate momentele in care m-ati lasat sa vorbesc prostii dandu-mi impresia ca ma ascultati.Va multumesc pentru ca mi-ati dat impresia ca am ceva diferit ce ma transforma intr-o fetita placuta voua. Va multumesc pentru toate momentele in care ati facut un copil sa priveasca lumea cu doi ochi mari si verzi asa cum o faceti voi, adultii. Va multumesc pentru ca mi-ati aratat cat sunteti de speciali si m-ati lasat sa vad ce se ascunde inauntrul vostru. Va multumesc pentru deosebita onoare pe care mi-ati facut-o in toate discutiile avute si sper ca nu o sa uitati prea curand ca sunteti filosofii mei dragi. Va multumesc pentru ca m-ati incurajat sa cresc si va spun sincer, tin mult la voi, dragii mei oameni mari. Va multumesc pentru tot ce ati facut pentru mie voluntar sau nu si orice influenta ati fi avut asupra mea stiu ca tot voi m-ati facut sa invat singura ca pot sa iau partea buna din orice lucu cat de rau, desi nici nu se pune problema aici. Va multumesc din suflet, fara urma de ironie si vreau sa stiti ca orice ati face veti fi mereu importanti pentru mine.

Cu toate astea, a venit timpul ca cei mici sa se retraga si ca sa citez din Tolstoi o sa spun ca “Înţelepciunea înseamnă să ştii unde să te opreşti, să ştii ce e permis şi ce e interzis."  De la voi am invatat ce e intelepciunea si cum se aplica, asa ca dati-mi voie sa exersez lectiile de viata pe care mi le-ati dat.

Cu permisiunea voastra ma retrag. Am inteles ca sunt …”lucruri de oameni mari…”

Sufletu-mi las refuza sa colaboreze cu bucata de carne in care isi gaseste adapostul si se eschiveaza de la a simti durerea nasterii. Nu credeam ca pot suferi din cauza unui fetus mort, dar uite ca tu mi-ai schimbat parerea despre conceptie. De fapt, ce vina are un fat ca nu esti tu perfect?

Mi-ai lasat in grija o fiinta fara sa te gandesti ca prin asta imi distrugi viitorul, hrana prezentului meu mediocru, nebunule! M-ai lasat sa ma bucur de tine o noapte si ai plecat ca un venetic ce esti… Si acum, cine sufera si cine te asteapta?  Tu nu stii.. si asta te scuza. Nu stii ca te simt in mine mai viu ca niciodata si ma obsedeaza gandul ca ma conduci de la distanta. Nu stii ca ai insamantat in mine pasiuni pe care nu credeam ca le voi cunoaste in viata asta si acum ma lasi balta din nou. Nu stii ca la fiecare contractie eram sagetata de amintiri. Si cat tine de mine.. nu o sa aflii niciodata decat ca iti doresc acelasi travaliu pe care il am eu. Iti doresc aceleasi chinuri. Iti doresc durere… Iti doresc tot ce e mai frumos iubite visitor. Iti doresc sa simti cum o noua viata se dezvolta in pantecele tau, dar iti doresc sa nu poti sa te bucuri de ea. Nu meriti sa primesti un suflet viu in grija de vreme ce ai omorat tot ce era mai frumos si mai pur in mine.

Dar stii ce, iti multumesc. Sincer si fara strop de ironie iti multumesc ca m-ai facut sa indraznesc sa ma simt creator pentru o clipa. Iti multumesc ca mi-ai aratat cum e pe culmile maretiei. Iti multumesc pentru ca mi-ai aratat ca nu e nevoie de nimic pentru a fi deosebit. Iti multumesc pentru ca m-ai lasat sa-ti vad ochii si sa simt mangaierile palmelor tale, dar acum, te rog, anesteziaza ce a ramas din mine, extrage fetusul mort din sufletu-mi gol.. si pleaca spre inaltimea din care nu trebuia sa cobori nicicand…